ZIUA UNIRII. „Hora Unirii” se cântă și se joacă la metrou și în aeroportul Otopeni

ZIUA UNIRII. „Hora Unirii se cântă și se joacă la metrou și în aeroportul Otopeni
Publicat: 24/01/2016, 08:44

Duminică, începând cu ora 11.00, Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București își întâmpină pasagerii cu „Hora Unirii” prin spectacolul oferit de ansamblul Doinița în terminalul Sosiri.

La metrou, la stația Piața Unirii 2, susține un concert de la ora 14.00 Ansamblu Folcloric „Cununa Carpaților”. Punctul central al spectacolului va fi „Hora Unirii”, în care călătorii vor fi invitați să se prindă.

„Hora Unirii” se cântă și dansează pe 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Versurile aparținând poetului Vasile Alecsandri au fost publicate pentru prima data în 1856, în „Steaua Dunării”, revista lui Mihail Kogalniceanu, titlul original fiind „Hora Unirei”. Muzica a fost compusa de Alexandru Flechtenmacher.

Tot duminică, un tren care pleacă de la București spre Iași, de la ora 12.00, va fi remorcat de o locomotivă tricoloră și numit „Trenul Unirii”. Garnitura va ajunge la Iași la ora 18.46. Aceeași locomotivă va
remorca la întoarcere „Trenul Prietenia”, care vine din Republica Moldova, și care va pleca în aceeași zi din Iași spre București la ora 22.38.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...